Infidelitatea în cuplu… I

„Oamenii nu pot suporta prea mult realitatea…”

(T. S. Eliot, Murder in the Cathedral)

Ce este infidelitatea? Și cum putem … participa și noi?

Cu siguranță nu ne putem întoarce în vremurile secolelor anterioare în care adulterii erau umiliți și pedepsiți în piața publică. În plus, societatea în care trăim nu este nici capabilă, nici îndreptățită să impună reguli austere și interdictive pe care oricum majoritatea populației le încalcă, cu atât mai mult cu cât infidelitatea reprezintă un fenomen trivial atât de des întâlnit încât nu mai poate fi considerat un comportament deviant, chiar dacă infidelitatea rămâne în continuare un aspect major problematic al vieții de cuplu.

Multe cupluri sunt îngenunchiate de intruziunea infidelității. Fisură în coarda încrederii și hoție la drumul mare de zone erogene și organe genitale făgăduite în exclusivitate și pe viață partenerei/partenerului de cuplu, infidelitatea – multiplu botezată sub diversele ei peiorative – nu pare să-și găsească antidotul. Ea pare totuși nebună. Cum altfel ne-am putea explica faptul că oameni „normali” la cap, sănătoși în acte, cu joburi și facturi, cu familii și prieteni, cu studii și hobbyuri … riscă totul pentru un moment sexual extraconjugal. Sau mai multe.

Infidelitatea „se joacă” cel puțin în trei: cel care trădează, cel trădat și cel cu care se construiește scena trădării. Iubirea este aici „mingea” pasată de la un jucător la celălalt, însă prezența invizibilă a arbitrului născut din etica minții mai scapă printre „degetele conștiinței” cartonașe galbene „murate” în sentimente de vinovăție, de rușine, de gelozie. Cartonașul roșu se ridică în fața caracterului temporar al duratei aventurii extraconjugale și mai ales a caracterului iluzoriu al gândului că aventura presupune doar sex.

Numai că… Rareori sexul este despre sex….

Se întâmplă uneori și accidente nedorite și greu gestionabile atunci când „cucul” (aici cu referire la pasăre, nu la ceasul de perete) își depune ouăle în cuibul cuplului intruzat, lăsând în urmă grave efecte asupra vieții și relației de cuplu sau familie.

Secretele infidelității se duc în secret. Iar câtă vreme femeile și bărbații care înșală o fac totuși convinși că a ține aventura în secret este o dovadă a faptului că nu există nicio intenție malefică de a-și răni partenerii, societatea va continua să doarmă în clivaj emoțional încă mult timp de-acum înainte, încurajată fiind de doctrinele religioase, de fantomele gândirii comuniste care încă bântuie majoritatea familiilor, de fricile femeilor de a nu fi părăsite, de confuziile bărbaților care rătăcesc printre definițiile masculinității, de educația încă neșlefuită cu privire la pilonii fundamentali ai omenirii: dragoste, sexualitate, maturitate.

Programările pentru psihoterapie de cuplu se pot efectua la numărul de telefon: 0728.279.848

În categoria Uncategorized | Lasă un comentariu

Infidelitatea în cuplu… II

„Sexul și dragostea sunt adicțiile primordiale ale speciei umane”

(Michael Bader)

Ce înțeleg cuplurile prin infidelitate? Care sunt motivele care duc la infidelitate în cuplu? Cum se explică paradoxul născut din convingerea în masă a populației potrivit căreia „de când e lumea pe pământ oamenii înșală” și suferința imuabilă pe care continuă să o genereze acest obicei vechi de când lumea?

Infidelitatea, definită ca o breșă în promisiunea exclusivității sexuale în relația de cuplu, a smuls râuri de lacrimi din inima omenirii. De-a lungul istoriei, încălcarea granițelor normalității presupuse de angajamentul partenerilor de cuplu de a merge braț la braț sub umbrela loialității (cel puțin) sexuale, a generat munți de suferință, războaie între sexe, sentimente ostile de ură, trădare, gelozie, vinovăție, rușine și decizii implacabile de răzbunare sau crime pasionale.

Avocații apărării susțin că sexul și dragostea romantică sunt adicții normale, pozitive, tocmai pentru că de ele depinde supraviețuirea speciei umane. Înțelegerea infidelității nu garantează fericirea în cuplu, însă poate asigura o reașezare a partenerilor în relație pentru că infidelitatea poartă particularitățile lumii interioare relaționale, ale problemelor și conflictelor, ale nevoii stringente de atașament, ale semnificațiilor și mai ales ale confuziei dintre și despre intimitate, sex și dragoste romantică, despre rolurile socio-culturale de gen, despre valențele tradiționale ale conceptului social de familie, precum și despre întâlnirea dintre masculinitate și feminitate. Pe scurt, cunoașterea și înțelegerea pulsiunilor născătoare de infidelitate ne ajută să ocolim „licoarea” (auto)distrugerii.

În societatea noastră tindem să trasăm o graniță judicativă între „normal” și „anormal”, sănătos și bolnav, fidelitate și infidelitate.

Pe tărâmul iubirii și sexualității granița este incertă, blurată și împovărată de fațetele (inter)subiectivității partenerilor de cuplu. O astfel de graniță se interpune între normal și anormal, între bine și rău, între lumea interioară și cea exterioară; ea devine vocală.

Potrivit studiilor de gen, peste 50% dintre partenerii implicați în relații stabile de cuplu înșală.

Înțelegerea infidelității nu scapă pe nimeni de nefericirea „normală” însă ne poate elibera de suferința inutilă și de (auto)tortura trădării, ajutându-ne să devenim mai puternici ca indivizi și ca parteneri de cuplu. Printre cele mai profunde efecte ale infidelității asupra cuplurilor constatăm ruptura produsă la nivelul încrederii partenerilor, efectul dezorganizării vieții de cuplu și familie și prăbușirea perspectivei și a planurilor de viitor.

Sub imperiul iluziilor inspirăm și expirăm „ceața” iubirii. Gândim dihotomic, vindem speranțe, fabricăm dorințe, cumpărăm esențe tari ale stimei de sine. Ne dorim iubire adevărată fără să-i cunoaștem articulațiile ei și ne dedăm trocului de plăceri (uneori și perversiuni sexuale) pentru a primi la schimb un scenariu de familie ca-n filmele romantice hollywoodiene.

Cum arată infidelitatea? Fețele ei sunt fără număr: infidelitatea emoțională, infidelitatea sexuală, infidelitatea pornografică, infidelitatea virtuală… sunt doar câteva forme dintre ele.

De ce apare infidelitatea? Dacă există ceva pe lumea asta (și mai ales ceva constant) care să influențeze creierul în direcția dezvoltării unei adicții atunci acest lucru poartă numele dependenței de dragoste și sex. Cercetătorii în domeniul adicțiilor susțin că dependența de droguri, alcool sau alte substanțe ori fenomene este posibilă tocmai pentru că obiectul adicției ia locul iubirii și sexului (în cortexul cerebral).

Infidelitatea în cuplu poate fi asemuită „canarului din mina de cărbuni” – pe vremuri, minerii obișnuiau să coboare în mină cu un canar pe care îl foloseau pe post de barometru sau sistem de alarmă; dacă trăgea să moară canarul, minerii știau că era timpul să iasă din mină. Tot așa și în cuplu…

Potrivit studiilor din domeniul sexualității, printre primele semne ale infidelității, fie ea de natură emoțională, sexuală ori virtuală, se regăsesc schimbările în comportament, retragerea spre o mai mare intimitate individuală, interes scăzut față de activitatea sexuală în cuplu, evitarea timpului petrecut împreună cu partenerul de cuplu, ori chiar petrecerea unui timp îndelungat pe internet sau telefon.

Programările pentru psihoterapie de cuplu și familie se pot efectua la numărul de telefon: 0728.279.848

În categoria Uncategorized | Lasă un comentariu

Infidelitatea în cuplu… III – când crezi cu pasiune în iluzie…

„Probabil că oamenii mint despre viața lor sexuală

mai mult decât despre orice alt subiect din viața lor” Frank Pittman

Ar putea fi doar prieteni un bărbat și o femeie?

Unii spun că un bărbat și o femeie nu pot fi niciodată doar (buni) prieteni pentru că „partea sexuală le stă în cale”. Cu siguranță bărbații și femeile pot fi buni prieteni, dar undeva pe coarda relației lor de prietenie întotdeauna va exista tensiune sexuală. 

Aventurile extraconjugale produc avarii majore în mariaj (sau în viața relației de cuplu) însă efectele infidelității pot lua destinații diferite în funcție de maturitatea cuplului de a reflecta asupra crizei pe care o traversează relația. Infidelitatea reprezintă o amenințare majoră la adresa relației de cuplu și cere un efort dureros în virtutea vindecării. Violența sentimentelor ce iau nașterea odată cu dezvăluirea infidelității unuia dintre sau a ambilor parteneri răstoarnă corabia relației de cuplu într-un ocean al suferinței. Șocul, resentimentele, gelozia furibundă, trădarea, vinovăția, răzbunarea, ruptura încrederii, depresia, ruminațiile mentale sunt doar o mică parte din arsenalul cioburilor psiho-emoționale tăioase din tabloul coliziunii dintre relația de cuplu și experiența infidelității.

Despre infidelitate:

  • Infidelitatea nu este un comportament „normal” ci un simptom al anumitor probleme pe fondul psiho-emoțional individual și relațional.
  • Aventurile sunt amenințări care pot duce la încheierea uneori furtunoasă a unei relații de cuplu/căsnicie.
  • Aventurile pot apărea într-o relație chiar dacă aprioric relația funcționa bine sau „normal”.
  • Aventurile implică dimensiunea sexuală însă de obicei sexul nu este neapărat scopul aventurii.
  • Cercetătorii în domeniul sexualității și infidelității conchid că nimeni nu poate determina pe cineva să intre într-o aventură (având drept fundal infidelitatea).
  • Aventurile originează în aburii secretului.
  • Căsniciile pot supraviețui infidelității odată cu divulgarea secretului și mai ales cu înțelegerea semnificațiilor secretului și infidelității, dar cu eforturi foarte mari.
  • Niciun adevăr nu poate să doară mai tare decât actul de a-l ascunde.

Bărbații și femeile sunt precum limbile străine. Ambele specii umane primesc și interpretează lucrurile atât de diferit încât n-ar putea înțelege adevărul din perspectiva dialectului opus. Infidelitatea devine periculoasă doar atunci când e pe cale să fie descoperită. Oamenii pășesc pragul secretului și alunecă pe toboganul infidelității atunci când trăiesc cu impresia că partenerii lor sunt prea sensibili, prea diferiți sau prea speriați pentru a putea înțelege motivele minții celor ce înșală. Asta nu înseamnă automat că cei care înșală își înțeleg propriile motive….

Minciuna pare nobilă aici, întrucât în numele protejării celor dragi oamenii se sacrifică pe „patul” secretului extraconjugal. Secretul unuia dintre parteneri bruiază intimitatea și așterne distanța fizică și emoțională în cuplul conjugal. Conform cercetărilor din domeniu, se pare că între femei și bărbați nu există semnul egalității la nivelul conceptelor morale. Femeile, de pildă au obiceiul de a pune atașamentul emoțional mai presus de reguli, deci romantismul mai presus de onoare, iar relațiile de cuplu mai presus de corectitudine. Pe o axă a contrastelor, femeile au o capacitate deosebită de a construi relații de prietenie unele cu altele (cu măsura geloziei sexuale și a invidiei totuși) în vreme ce bărbații se păzesc de un grad ridicat de intimitate între ei, fiindu-le mai dificil să „nască” prietenii asemeni femeilor. Atenție, domnilor! Istoria diferențelor dintre sexe spune că idealul masculin – sinonim cu prenumele de „gentleman” – presupune ca bărbatul să păstreze în egală măsură atât distanța față de femei, cât și față de bărbați (deci, sexul într-o categorie, jocurile în cealaltă categorie).

De-a lungul timpului, pentru bărbați sexul și intimitatea au produs o confuzie deranjantă căci sexul este zona de siguranță și încredere, în vreme ce intimitatea este amenințătoare. Astfel, intimitatea – pe alocuri, sinonim cu „femeia” – pare să fie percepută drept pericolul ce trebuie ținut la distanță. Tradiția transgenerațională îi învață pe băieți/bărbați că trebuie să le trateze pe fete/femei cu grijă pentru că ele sunt sensibile și au nevoie de protecție. E-adevărat totuși că în societatea zilelor noastre întâlnim frecvent și exemple răsturnate. Dacă n-ar fi rea, ar fi chiar bună această tradiție, însă este de reținut ideea că umbra tradiției vine la pachet cu jumătăți de măsură în privința adevărului (de altfel subiectiv). Lecția „adevărului” construit și transmis de o asemenea tradiție perpetuată de-a lungul istoriei ar putea supăra multe femei sub justificarea nesincerității bărbaților față de ele.  În fond, înainte de a fi devenit bărbați aceștia din urmă au fost cândva băieți, iar băieții au fost învățați de mici că fetele sunt delicate și sensibile, că ei nu trebuie să le rănească pe ele, ba chiar că trebuie să le protejeze de lucrurile neplăcute. Uneori chiar de „adevărul” însuși. Iar adevărul se află în cap de listă a lucrurilor neplăcute. Cel puțin în viața de pe pământ, altminteri nu știm cum stau lucrurile.

Cu alte cuvinte, până nu demult, ba chiar și în zilele noastre, rolurile împărțite pe identitatea de gen au fost adânc infiltrate în cele mai primitive cotloane ale minții umane, fiindu-ne servite cu grijă de către cei responsabili să ne crească.

Paradoxul infidelității constă în faptul că nevoia de intimitate alimentează rezervorul impulsurilor favorabile actelor de infidelitate. Totodată însă, și anxietatea în fața intimității cuplului conjugal propulsează ființa în brațele infidelității. Altfel așezat în pagină, cine n-are parte de intimitate în cuplu o caută în secretul infidelității, iar cine se sufocă în aerul torid al intimității dorite și împărtășite de partener(a) în cuplu își caută „aerul condiționat” în aventura extraconjugală. Aici, sentimentul intens de vinovăție reprezintă o alternativă a comportamentului responsabil. Cu cât e mai copleșitoare vina, cu atât e mai iresponsabil și imatur comportamentul. Subliniez totuși ideea potrivit căreia nimeni nu poate determina pe cineva să intre într-o aventură.

Romantismul, credința în chimia atracției, prejudecățile referitoare la rolurile atribuite bărbaților și femeilor, iluzia sau dorința monogamiei, hârțile mentale ale partenerilor fundamentate pe experiențele familiilor de origine, neputința de a diferenția între sex, dragoste și romantism sunt doar câteva capcane invizibile care pot defecta funcționarea relațiilor de cuplu, de cele mai multe ori încă din fașă.

Se pot vindeca relațiile de cuplu după o aventură extraconjugală?

Cel mai probabil răspunsul depinde în mare măsură de caracteristicile fiecărei relații de cuplu. Există totuși o serie de recomandări în domeniu care ar putea susține și facilita procesul de vindecare după experiența infidelității, însă acestea se particularizează la profilul fiecărei relații de cuplu.

Programările pentru psihoterapie de cuplu și familie se pot efectua la numărul de telefon: 0728.279.848

În categoria Articole, Uncategorized | Lasă un comentariu

Relația de cuplu: oglinda istorică a feminității

 „Între un bărbat și o femeie, lucrurile nu merg de la sine” (LACAN)

relatia de cuplu: oglinda istorica a feminitatii

Pentru a putea înțelege calitatea relației de cuplu este necesar să privim și spre modul în care partenerii relației de cuplu gestionează momentele de criză traversate de-a lungul vieții cotidiene. Conceptul de reziliență relațională reprezintă o trăsătură fundamentală a cuplului care reflectă modul în care bagajul istoric cu care intră în relație fiecare dintre parteneri, atât la nivel conștient, cât mai ales inconștient, afectează și influențează fundația relației de cuplu.

Cu toate că este foarte dificil, dacă nu chiar imposibil de precizat cu exactitate o istorie a vieții sexuale a femeii, după cum afirma psihanalistul Jacques Andre, totuși societatea de astăzi poartă încă ecoul restituirii istorice prin prisma reprezentărilor feminine de-a lungul secolelor.

La sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70 psihanalistele de orientare feministă Susie Obach (UK) și Luise Eichenbaum (New York) au căutat să înțeleagă modul în care inegalitatea de gen vădit reflectată în relațiile de cuplu se internalizează ca parte a structurii psihice, încercând totodată să conceptualizeze cu ajutorul psihanalizei, dezvoltarea și schimbarea psihică la femei (și implicit la bărbați), punând accentul pe modul în care se construiește feminitatea în cadrul culturii patriarhale.

Mișcarea feministă, născută din nevoia fundamentală a femeilor de a-și găsi o voce prin care să-și facă auzită experiența, de a explora relația dintre rolul social al femeilor și experiențele lor personale, a avut efecte colosale de la un capăt la altul al globului (transformări și schimbări în câmpul muncii, schimbări în educație și sănătate, în planul familial și în cel al practicilor de creștere a copilului). De asemenea, efecte răsunătoare și-au făcut apariția și în domenii care au suportat influențe majore din curentul feminismului precum studiile culturale, studiile de gen și sexualitate. Gândirea și practica psihanalitică, au suportat influențe irefutabile ale teoriei feministe, mărturie fiind evoluția psihanalizei de la dimensiunea originară a psihologiei unipersonale la cea relațională sau interpersonală, indiferent de faptul că rolul fundamental al feminismului a fost sau nu recunoscut.

Disciplinele contemporane ale Școlilor de psihanaliză (printre care Școala Britanică a Relațiilor de Obiect, Școala Americană Interpersonală fondată de Sullivan, Psihologia Sinelui (H. Kohut), Teoria Atașamentului, studiile de cercetare ale bebelușului împreună cu lucrările remarcabile ale lui Searles, Bollas, Gill etc) văzute ca abordări care relevă câmpul intersubiectivității reflectă în fundal o viziune feministă.

De-a lungul istoriei, femeia era considerată drept cel „de-al doilea sex”, sau „celălalt sex”, ”sexul slab” astfel că valurile produse odată cu Mișcarea Feministă au adus schimbări radicale de tranziție a femeii de la un statut socioprofesional de second hand la un statut respectat și recunoscut care a generat mai departe atât necesitatea apariției legilor antidiscriminare, cât și trebuința imperativă de a face cunoscută lumii întregi realitatea violențelor domestice și a abuzurilor sexuale din viețile femeilor.

Saga relațiilor de cuplu poartă in istoricul său o încărcătură de mare factură, fie ele privite chiar și numai prin lentila mesajelor transgeneraționale de la epoca victoriană încoace. Fiicelor li s-a transmis „leapșa” potrivit căreia menirea lor, când vor deveni femei, este aceea de a aduce copii pe lume și de a-i îngriji atât pe ei, cât și pe bărbații lor. Nu suntem chiar atât de departe în timp de dreptul, cu greu câștigat, al femeii de a divorța în cazul nepotrivirilor de caracter în relație, cum dealtfel, nici nu ne-am lecuit total de mentalitatea potrivit căreia „dacă bărbatul nu te omoară în bătaie, nu te plânge ca femeie căci n-ai motiv să divorțezi”.

 De asemenea, o altă leapșă cu rădăcini adânc înfipte în istoria omenirii relevă tăria mesajului transmis din gură în gură, de la mamă la fiică, din generație în generație potrivit căruia femeile trebuie să-și accepte condiția de ființe dependente, fetele fiind învățate încă de mici să răspundă nevoilor altora, distanțându-se astfel de propriile nevoi și dorințe. În consecință, ajunse la maturitate, aflate în relațiile de cuplu, femeile își revarsă foamea de dragoste, de atașament față de partenerii lor, iar astfel de nevoi rămân adeseori nestăvilite.

Un asemenea „altar” al fantomelor inconștiente fabricate de-a lungul istoriei omenirii sub puterea unei societăți patriarhale cu titulatura unui „Pater Familias” bucuros de exercitarea până la excitare a „dreptului de viață și de moarte” asupra femeii și familiei ne poate îndrepta atenția spre a ne întreba dacă relația de cuplu ar putea să ofere un spațiu plin de încredere, siguranță și stabilitate în care partenerii să se poată baza unul pe celălalt și în același timp să-și păstreze un sentiment adecvat al Sinelui.

Nevoia autentică și profundă de siguranță și atașament este prezentă pe parcursul întregii vieți, la fel de valabilă atât pentru fete și femei, cât și pentru băieți și bărbați.

Apelul la psihoterapia de cuplu și familie poate să aducă experiențe emoționale corective la nivelul structural – fundamental al fiecăruia dintre parteneri, asigurând astfel îmbunătățirea aspectelor adaptative ale relației.

În categoria Uncategorized | Lasă un comentariu

Terapia de cuplu

”Un mariaj sănătos este acela în care partenerii de cuplu  o iau razna pe rând”

terapia de cuplu

HEINZ KOHUT

Psihoterapia de cuplu

Psihoterapia de cuplu se deosebește de toate celelalte forme de psihoterapie individuală în principal prin faptul că terapeutul de cuplu se concentrează îndeosebi atât asupra problemelor cu care se confruntă partenerii de cuplu, cât și asupra tiparelor de funcționare în dinamica relației de cuplu.

Continuă să citești
În categoria Uncategorized | Etichete , | Lasă un comentariu

Ce doare in familie…?

copil cu dizabilitatiOrice simptom al unui membru de familie devine o durere pentru întreaga familie. ..
Fiecare familie are un istoric așa cum fiecare membru din familie iși are propriul istoric îmbrăcat în experiențe, gânduri, trăiri, decizii, semnificații și interpretări.
Aflați în locuri și roluri diferite, uneori suprapuse și confuzante, alteori inversate, de cele mai multe ori membrii familiei își caută locul și rolul propriu în acest sistem. continuare articol
În categoria Articole, consiliere psihologica, nevoi speciale, psihoterapie de familie | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Atacul de panica

„Simt că nu mai am aer!” … „Nu pot să respir!” … „Parcă am un nod în gât!” …
Atacul de panica - consiliere psihologica si psihoterapieŞi multe altele sunt plângerile venite din partea persoanelor care vin în psihoterapie acuzând diverse forme de atacuri de panică.
Cu toate că atacurile de panică se întind pe durata a numai câteva minute, totusi ele pot produce multă suferinţă persoanelor care trec prin astfel de stări. continuare articol
În categoria Articole, consiliere psihologica, terapii depresie | Etichete , | Un comentariu

Dezvoltarea Personală

„Fiecare este copilul trecutului său.” – Edna G. Rostow
Dezvolare personala - psihodrama clasicaAcompaniat şi însoţit de specialist/psihoterapeut într-un travaliu al schimbărilor şi transformărilor în planul dezvoltării personale, într-un traseu de trecere dintr-o etapă umbrită de tristeţe, dor şi de blocaje într-o etapă a conştientizării şi maturizării, fiecare om reuşeşte la un moment dat, într-un cadru specific terapeutic, să conştientizeze faptul că toate aceste griji joacă un rol extrem de important în viaţa sa, la orice nivel al organizării sale psihice. continuare articol
În categoria Articole, dezvolare personala | Lasă un comentariu

Tulburări ale depresiei în adolescenţă

adolescenti - consiliere psihologica si psihoterapieTulburarile depresiei in adolescenta se manifestă adesea sub forma unor afecte, emoţii, stări de tristete pe care le trăiesc la un moment dat foarte multi adolescenţi.
Starea depresivă este rar exprimată în mod direct, în mare parte pentru că adolescentul se teme să se expună şi să vorbească deschis şi spontan despre o astfel de suferinţă. continuare articol
În categoria Articole, consiliere psihologica, psihologia copilului, psihoterapie de familie, terapii depresie | Etichete , | Lasă un comentariu

Intre parinti si copii…

copil cu probleme de comportament- psihologia copilului…Se-astern distante si diferente.
Dorinte si frustrari. Sperante si idealuri. Taceri si tristeti.
Distante care s-au infipt in structura fiintei inca dinainte ca aceasta sa fi facut cunostinta cu rolul de parinte. Distante care si-au facut aparitia inca de pe vremurile cand adultii, acum deveniti parinti, erau si ei odinioara copii ai parintilor lor. continuare articol
În categoria Articole, consiliere psihologica, psihologia copilului, psihoterapie de familie | Etichete , , | Lasă un comentariu