Orice simptom al unui membru de familie devine o durere pentru întreaga familie. ..
Fiecare familie are un istoric așa cum fiecare membru din familie iși are propriul istoric îmbrăcat în experiențe, gânduri, trăiri, decizii, semnificații și interpretări.
Aflați în locuri și roluri diferite, uneori suprapuse și confuzante, alteori inversate, de cele mai multe ori membrii familiei își caută locul și rolul propriu în acest sistem.
Doi parteneri de cuplu…
Dintre milioanele de oameni de pe pământ aleg să fie împreună, să conviețuiască, să construiască, să se cunoască și să pornească împreună pe un drum al croirii unei familii. Atunci cand apare copilul într-o familie întregul univers se schimbă, la fel și prioritațile atât individuale cât și cele de cuplu. Apariția unui copil cu nevoi speciale sau cu dizabilități răstoarnă întreaga imagine pe care cei doi parteneri de cuplu, deveniți părinți și-au dorit-o, au visat-o, și-au creat-o pentru familia lor.
Astfel ca, un copil cu dizabilități devine, în timp și cu multe eforturi din partea părinților, un adult care va trebui să învețe să trăiască și să se descurce cu această dizabilitate, iar familia acestuia va trebui să fie pregatită din timp pentru a face fața tuturor provocărilor și problemelor apărute pe parcurs.
Familia reprezintă o unitate în sine, un sistem în care au loc procese dinamice în fiecare componentă a sa, în dinamica fiecărui membru al familiei precum și în interacțiunile dintre aceștia. Situația ideală a unei familii apare atunci când aceasta oferă membrilor săi atât armonie și sprijin pe termen lung, cât și posibilitatea de a se individualiza și separa de ea, reducând astfel gradul de dependența între membrii familiei.
Astfel, tinerii cu dizabilități proveniți din familie, cel mai adesea sunt substimulați întrucât, indiferent de abilitățile și calitățile lor, sunt etichetați și considerați ca fiind persoane cu care nu se poate lucra, care nu pot înțelege prea multe lucruri și ca urmare nu pot fi integrați în școli, instituții și în câmpul muncii. Prin urmare toate aceste aspecte și multe altele cresc în mod considerabil gradul de stres al membrilor unei familii în care există persoane cu dizabilități.
Este indicat ca părinții să se informeze cu privire la drepturile educaționale ale copiilor/tinerilor din familie care au dizabilități/nevoi speciale. Învățând și informându-se, părinții pot fi pregătiți pentru momentele în care copiii lor cu dizabilități vor ajunge la maturitate. Astfel, unii adulți cu dizabilități pot trăi „pe picioarele” lor, pot munci ăi pot fi la fel de responsabili și independenți ca celelalte persoane de vârsta lor. Alții au nevoie de un însoțitor permanent și de alte condiții adaptate traiului și nevoilor lor. Tocmai de aceea se recomandă părinților să colaboreze cu alte persoane care să îi îndrume către diferite servicii și forme de sprijin.
Comunicarea strânsă cu alte persoane implicate în educarea și îngrijirea copilului poate fi de un real ajutor pentru membrii familiei. O astfel de colaborare poate să aducă imbunătățiri atât în plan informațional cât și practic, urmărind în ansamblu obiective precum:
* educația,
* identificarea și stabilirea tipului de dizabilitate,
* comportamentul și interacțiunile cu alte familii,
* adaptarea la diferite medii, învățarea abilităților sociale și de comunicare,
* dezvoltarea abilităților practice,
* identificarea unui potențial loc de muncă etc.
Este important ca părinții să aibă grijă și de ei înșiși!
Se recomandă părinților să participe la diferite forme de terapie și consiliere, cercuri sociale și grupuri de aparținători așa încât să facă față tuturor emoțiilor, temerilor, îngrijorărilor și dificultăților cu care se confruntă.
Evaluarea familiei oferă informații referitoare la eventualele probleme în familie, la relația părinte-copil, acestea fiind importante în planificarea intervențiilor de lucru cu copilul/adultul cu dizabilități.
Părinții care au în familie un membru cu dizabilități trec printr-o perioadă de suferință manifestată prin cele mai variate stări, de la manie și furie la durere sau detașare prin negare și resemnare.
A fi părinte înseamnă a căuta permanent soluții la problemele mai simple sau mai complicate pe care le ridică prezența în familie a unui membru copil sau tânăr/adult cu dizabilități. Astfel părinții își ridică tot felul de întrebări la care răspunsurile se lasă uneori așteptate: „am procedat bine? Cum ar fi trebuit să reacționez? De ce se poartă copilul meu așa ?”etc.
În toate aceste situații părinții au nevoi de sprijinul celor din jur, au nevoie să știe că cineva le este alături și că există un loc unde ei pot cere ajutor. O cale de a explora, înțelege și trata toate aceste suferințe ale membrilor familiei și ale interacțiunilor familiale se poate realiza prin terapia de familie.
Provocările de zi cu zi și cele pe termen lung la care sunt supuși cresc mult riscul părinților și al celorlalți copii din familie de a face depresie sau alte afecțiuni legate de stres. Modalitatea în care părinții fac față acestor probleme îi influențează pe ceilalți membri din familie.
Este bine ca părinții să aibă un hobby, să viziteze alți prieteni, să învețe modalități de relaxare. Să caute și să accepte suport din partea altora. Pe lângă acestea, grupurile de suport pentru părinți și pentru alte rude apropiate sunt adesea foarte utile. Persoanele care participă la aceste grupuri pot beneficia de experiența pe care o împărtășesc alți părinți în suferință.
Diana MORARU – Psiholog Psihoterapeut
Psihoterapie psihanalitica de cuplu si familie