Ce se intampla in fiecare din noi atunci cand ne trezim in fata unui public pregatit sa ne bombardeze cu critici si ironii la adresa modului nostru de prezentare si expunere in fata sa?
Ce se intampla cu noi atunci cand ne blocam in fata materialului pe care dorim sa-l prezentam auditoriului, temandu-ne ca bataile inimii noastre se vor auzi in boxe doar pentru ca avem senzatia ca microfonul la care vorbim intruzeaza intimitatea noastra cu mult peste limita suportabila si tolerabila in astfel de momente? (…)
Si-astepti sa-ncepi sa vorbesti si parca sunetele nu mai ies odata din corzile vocale, intrebandu-te (sau nu) de ce trebuie sa treci prin tot soiul de emotii, intrebari, curiozitati, dificultati si probleme…
Cum iti dregi glasul? Cum mentii contactul cu auditoriul? Ce postura abordezi? Ce atitudine e mai potrivita? Cum asculti publicul si mai ales cum incurajezi discutiile?
Mai poti sa-ti pastrezi simtul umorului cand esti coplesit de emotii?
Oare ti-ai pregatit suficient de bine materialul pe care vrei sa-l sustii?
Ce faci cu tracurile? Unde-ti plimbi ochii? Te incadrezi in timp?
Si multre alte intrebari si aspecte de la cele mai mici pana la cele majore, intr-un grad mai mic sau mai mare, intr-o situatie sau alta toate isi au propriile semnificatii si totodata toate isi pun amprenta asupra vorbitorului in public.
Asadar, sa ne oprim momentan pe mesajul pe care-l transmiteti in fata unui auditoriu.
In mare masura, mesajul se transimte prin cuvant. Dupa cum spunea si Thomas Mann: “cuvantul, chiar si cel mai contradictoriu, mentine contactul. Tacerea este cea care izoleaza.” Contactul are menirea sa puna in legatura, sa apropie doua persoane (sau mai multe) si odata puse in legatura persoanele isi pot fauri mai departe relatiile. Mesajul reprezinta veriga de legatura intre vorbitor si ascultator. Sigur ca si tacerea e benefica si in anumite situatii poate transmite mesaje importante in baza carora se pot dezvolta mai departe legaturi, insa acolo unde tacerea apare ca un disconfort, stanjeneste si pune piedici spontaneitatii si creativitatii individului, nu poate sa aduca rezultatele asteptate.
Expunerea in public cere din partea vorbitorului o anumita siguranta, fermitate si atitudine personala care sa transmita, prin completare, informatiile subtile dincolo de ceea ce transmit cuvintele.
O catastrofa? Sau disciplina?
Vorbitul in public poate sa aduca, din nefericire o paleta larga de tracuri, simptome si reactii greu de gestionat. Sa enumeram numai cateva exemple si lista e deschisa pentru a fi completata de cititorii care se regasesc printre aceste randuri: tremuraturile, greata, transpiratia, uscaciunea gurii, gol in stomac, pierderea echilibrului si multe alte emotii pe care le putem incadra la simpotomele tracului.
Pentru ca denumirile lor conteaza mai putin, sa poposim o clipa pe cauzele si motivele care stau in spatele aparitiei acestor emotii.
Comunicare? Sau ascultare?
De ce apare teama atunci cand sunteti nevoiti sa apareti in public?
- frica de auditoriu: foarte multi oameni se tem de public, mergand foarte mult pe ideea (de unde sa vina oare?) potrivit prejudecatilor, ca oamenii din public sunt ironici, ofensivi, ostili. Ei bine, dimpotriva, de cele mai multe ori publicul este intelegator iar atunci cand observa tracurile vorbitorului, publicul reactioneaza intr-o maniera empatica, prietenoasa si incurajatoare. Important e sa va faceti un aliat din public.
- frica de esec: toti ne dorim succesul nu-i asa? Tocmai din acest motiv apare foarte des frica de esec, de a nu ajunge de rasul lumii. Tot aici putem vorbi si despre teama de a nu ajunge la un discurs esuat, care apare cel mai adesea din cauza lipsei de incredere in propria persoana, lipsa de incredere in materialul pe care voi insiva vi l-ati pregatit (sau cel putin ar fi fost indicat sa vi-l pregatiti din timp). E important sa dati atentie si ideii potrivit careia exista totusi un motiv pentru care voua, si nu celor din public, vi s-a cerut sa vorbiti.
- absenta unui contact cu publicul: cine va-mpiedica sa glumiti? Chiar si pe seama emotiilor experimentate? Contactul cu publicul e foarte important pentru a stabili punti de legatura. Dialogurile, incurajarea intrebarilor venite din randul publicului, anticiparea raspunsurilor, oferirea libertatii de exprimare a publicului arata interes si atentie acordata publicului din partea vorbitorului. Si conteaza! Publicul apreciaza pentru ca publicul are nevoie sa primeasca atentie asa cum si el ofera atentie vorbitorului.
Izolare? Sau fuziune?
Stim cu totii ca o data cu parcurgerea mai multor experiente similare se poate atinge o mai buna stare de spirit atunci cand vorbitorul se afla in fata unui public, astfel ca se pot accesa cateva exercitii cu un grad scazut de complexitate, exercitii care sa ajute la dobandirea unei increderi mai mari in imaginea de sine si la o prestatie asa cum v-o doriti in public.
Astfel, repetarea discursului poate fi facuta fie in fata oglinzii (inca mai functioneaza) fie intr-o incapere unde va imaginati ca va aflati in fata publicului. In timp ce vorbiti mentineti contactul vizual cu “auditoriul”, privindu-va in oglinda. Scrieti notitele de baza (si nu eseuri intregi) ale discursului, pe care sa va aruncati privire numai pentru a va reimprospata memoria si nu pentru a citi fraze intregi (pentru ca in felul acesta pierdeti contactul cu publicul). Daca va tremura picioarele, mutati-va usor de pe un picior pe altul, dar nu in ritmul si viteza pe care-ati avea-o daca ati avea nevoie sa mergeti la toaleta. Atentie la limbajul trupului si aveti rabdare sa inghititi atunci cand va vine sa inghititi, fara a mai descrie aici fenomenul inghitirii cuvintelor…
Exersati pana data viitoare, cand vom continua cu lumea ca o scena, limbajul trupului, tipuri de comunicare.
Diana MORARU – Psiholog Psihoterapeut
Psihoterapie psihanalitica de cuplu si familie