”Un mariaj sănătos este acela în care partenerii de cuplu o iau razna pe rând”
HEINZ KOHUT
Psihoterapia de cuplu se deosebește de toate celelalte forme de psihoterapie individuală în principal prin faptul că terapeutul de cuplu se concentrează îndeosebi atât asupra problemelor cu care se confruntă partenerii de cuplu, cât și asupra tiparelor de funcționare în dinamica relației de cuplu.
De asemenea, abordarea psihoterapeutului de cuplu este mai degrabă una eclectică astfel încât, grație cunoștințelor și tehnicilor dobândite de terapeut în urma specializării profesionale, acesta să se poată adresa dimensiunilor de natură afectivă, cognitivă și relațională aferente experiențelor partenerilor de cuplu.
Conceptul de „terapie de cuplu” se substituie termenului istoric de „terapie maritală” datorită accentului pe care îl plasează asupra legăturii dintre două persoane, fără a implica valența judicativă survenită din registrul normelor sociale (valențe și principii sociale impregnate de-a lungul istoriei omenirii prin legile scrise și nescrise ale statutului de persoană căsătorită).
Terapia despre cuplu nu este același lucru cu terapia de cuplu.
De regulă, terapia de cuplu se desfășoară în dinamica relațiilor la care protagoniștii participanți în prezența persoanei terapeutului sunt cele două persoane care constituie împreună o relație de cuplu, în vreme ce terapia despre cuplu implică procese de elaborare și perlaborare pe parcursul travaliului terapeutic indivdual în vederea contientizării și înțelegerii experiențelor de viață, din care fac parte și experiențele trăite în cadrul relației de cuplu. Astfel, terapeutul are rolul de a explora și de a reformula experiența emoțională pe de-o parte și de a restructura dimensiunea interacțiunii dintre parteneri pe de altă parte.
Spre deosebire de terapia de cuplu, psihoterapia de familie presupune ca la procesul terapeutic să fie prezenți alături de părinți/parteneri și copiii și eventual și alți membri ai familiei extinse în măsura în care aceștia din urmă fie sunt prezenți constant la viața de zi cu zi a familiei, fie sunt martori ai unor evenimente care au marcat și influențat în mod deosebit viața de familie.
Întrucât factorii intrapsihici determină aspectele tranzacționale ale relației de cuplu, sarcina psihoterapeutului, printre altele, este aceea de a se concentra asupra inconștientului dinamic în situația interpersonală a relației de cuplu.
Schimbările socio-culturale semnificative din ultimul secol au avut un imapct major asupra relațiilor conjugale.
Printre problemele cele mai încărcate din punct de vedere afectiv se regăsesc conflictele cronice dintre parteneri și contextul situațional al divorțului/separării. Partenerii aflați sub presiunea conflictelor și stresului din relația de cuplu se confruntă adeseori cu stări de panică și anxietate, depresie și ideație suicidară ajungându-se la situații de abuz de substanțe și/sau probleme de sănătate. De asemenea, copiii ai căror părinți se află într-o continuă stare de conflict conjugal pot suferi la rândul lor de anxietate, depresie, sau tulburări de conduită și de adaptare socială.
Printre cele mai frecvente motive pentru care partenerii apelează la terapia de cuplu întâlnim: dificultățile și blocajele survenite în comunicare, relațiile extraconjugale, gelozia, neîmplinirea în plan erotic/sexual, comportamentele de abuz și violență în cuplu ori familie, precum și absența unui sentiment de siguranță și stabilitate.
Făcând apel la psihoterapia de cuplu, partenerii au ocazia să înțeleagă modul în care atât partenerii de cuplu, cât și membrii familiei directe și cei ai familiei extinse se adaptează la identitatea de cuplu și la schimbările apărute în viața de cuplu, respectiv de familie.
Potrivit terapeutului de cuplu Jay Haley, dinamica fundamentală a relației de cuplu conjugal presupune putere și control: „conflictele majore în căsnicie rezidă în problematica legată de cine îi spune cui ce să facă și în ce condiții”. Pe de altă parte, afirmația autorului teoriei atașamentului relevă impactul major pe care îl poate avea terapeutul de cuplu asupra dinamicii relației celor doi parteneri, astfel: „conflictul dintre doi parteneri de cuplu se rezolvă automat dacă ambii rămân în contact emoțional cu o terță parte, o persoană care poate relaționa activ cu ambii parteneri, rămânând neutră și imparțială” (Bowen).