Infidelitatea în cuplu… III – când crezi cu pasiune în iluzie…

„Probabil că oamenii mint despre viața lor sexuală

mai mult decât despre orice alt subiect din viața lor” Frank Pittman

Ar putea fi doar prieteni un bărbat și o femeie?

Unii spun că un bărbat și o femeie nu pot fi niciodată doar (buni) prieteni pentru că „partea sexuală le stă în cale”. Cu siguranță bărbații și femeile pot fi buni prieteni, dar undeva pe coarda relației lor de prietenie întotdeauna va exista tensiune sexuală. 

Aventurile extraconjugale produc avarii majore în mariaj (sau în viața relației de cuplu) însă efectele infidelității pot lua destinații diferite în funcție de maturitatea cuplului de a reflecta asupra crizei pe care o traversează relația. Infidelitatea reprezintă o amenințare majoră la adresa relației de cuplu și cere un efort dureros în virtutea vindecării. Violența sentimentelor ce iau nașterea odată cu dezvăluirea infidelității unuia dintre sau a ambilor parteneri răstoarnă corabia relației de cuplu într-un ocean al suferinței. Șocul, resentimentele, gelozia furibundă, trădarea, vinovăția, răzbunarea, ruptura încrederii, depresia, ruminațiile mentale sunt doar o mică parte din arsenalul cioburilor psiho-emoționale tăioase din tabloul coliziunii dintre relația de cuplu și experiența infidelității.

Despre infidelitate:

  • Infidelitatea nu este un comportament „normal” ci un simptom al anumitor probleme pe fondul psiho-emoțional individual și relațional.
  • Aventurile sunt amenințări care pot duce la încheierea uneori furtunoasă a unei relații de cuplu/căsnicie.
  • Aventurile pot apărea într-o relație chiar dacă aprioric relația funcționa bine sau „normal”.
  • Aventurile implică dimensiunea sexuală însă de obicei sexul nu este neapărat scopul aventurii.
  • Cercetătorii în domeniul sexualității și infidelității conchid că nimeni nu poate determina pe cineva să intre într-o aventură (având drept fundal infidelitatea).
  • Aventurile originează în aburii secretului.
  • Căsniciile pot supraviețui infidelității odată cu divulgarea secretului și mai ales cu înțelegerea semnificațiilor secretului și infidelității, dar cu eforturi foarte mari.
  • Niciun adevăr nu poate să doară mai tare decât actul de a-l ascunde.

Bărbații și femeile sunt precum limbile străine. Ambele specii umane primesc și interpretează lucrurile atât de diferit încât n-ar putea înțelege adevărul din perspectiva dialectului opus. Infidelitatea devine periculoasă doar atunci când e pe cale să fie descoperită. Oamenii pășesc pragul secretului și alunecă pe toboganul infidelității atunci când trăiesc cu impresia că partenerii lor sunt prea sensibili, prea diferiți sau prea speriați pentru a putea înțelege motivele minții celor ce înșală. Asta nu înseamnă automat că cei care înșală își înțeleg propriile motive….

Minciuna pare nobilă aici, întrucât în numele protejării celor dragi oamenii se sacrifică pe „patul” secretului extraconjugal. Secretul unuia dintre parteneri bruiază intimitatea și așterne distanța fizică și emoțională în cuplul conjugal. Conform cercetărilor din domeniu, se pare că între femei și bărbați nu există semnul egalității la nivelul conceptelor morale. Femeile, de pildă au obiceiul de a pune atașamentul emoțional mai presus de reguli, deci romantismul mai presus de onoare, iar relațiile de cuplu mai presus de corectitudine. Pe o axă a contrastelor, femeile au o capacitate deosebită de a construi relații de prietenie unele cu altele (cu măsura geloziei sexuale și a invidiei totuși) în vreme ce bărbații se păzesc de un grad ridicat de intimitate între ei, fiindu-le mai dificil să „nască” prietenii asemeni femeilor. Atenție, domnilor! Istoria diferențelor dintre sexe spune că idealul masculin – sinonim cu prenumele de „gentleman” – presupune ca bărbatul să păstreze în egală măsură atât distanța față de femei, cât și față de bărbați (deci, sexul într-o categorie, jocurile în cealaltă categorie).

De-a lungul timpului, pentru bărbați sexul și intimitatea au produs o confuzie deranjantă căci sexul este zona de siguranță și încredere, în vreme ce intimitatea este amenințătoare. Astfel, intimitatea – pe alocuri, sinonim cu „femeia” – pare să fie percepută drept pericolul ce trebuie ținut la distanță. Tradiția transgenerațională îi învață pe băieți/bărbați că trebuie să le trateze pe fete/femei cu grijă pentru că ele sunt sensibile și au nevoie de protecție. E-adevărat totuși că în societatea zilelor noastre întâlnim frecvent și exemple răsturnate. Dacă n-ar fi rea, ar fi chiar bună această tradiție, însă este de reținut ideea că umbra tradiției vine la pachet cu jumătăți de măsură în privința adevărului (de altfel subiectiv). Lecția „adevărului” construit și transmis de o asemenea tradiție perpetuată de-a lungul istoriei ar putea supăra multe femei sub justificarea nesincerității bărbaților față de ele.  În fond, înainte de a fi devenit bărbați aceștia din urmă au fost cândva băieți, iar băieții au fost învățați de mici că fetele sunt delicate și sensibile, că ei nu trebuie să le rănească pe ele, ba chiar că trebuie să le protejeze de lucrurile neplăcute. Uneori chiar de „adevărul” însuși. Iar adevărul se află în cap de listă a lucrurilor neplăcute. Cel puțin în viața de pe pământ, altminteri nu știm cum stau lucrurile.

Cu alte cuvinte, până nu demult, ba chiar și în zilele noastre, rolurile împărțite pe identitatea de gen au fost adânc infiltrate în cele mai primitive cotloane ale minții umane, fiindu-ne servite cu grijă de către cei responsabili să ne crească.

Paradoxul infidelității constă în faptul că nevoia de intimitate alimentează rezervorul impulsurilor favorabile actelor de infidelitate. Totodată însă, și anxietatea în fața intimității cuplului conjugal propulsează ființa în brațele infidelității. Altfel așezat în pagină, cine n-are parte de intimitate în cuplu o caută în secretul infidelității, iar cine se sufocă în aerul torid al intimității dorite și împărtășite de partener(a) în cuplu își caută „aerul condiționat” în aventura extraconjugală. Aici, sentimentul intens de vinovăție reprezintă o alternativă a comportamentului responsabil. Cu cât e mai copleșitoare vina, cu atât e mai iresponsabil și imatur comportamentul. Subliniez totuși ideea potrivit căreia nimeni nu poate determina pe cineva să intre într-o aventură.

Romantismul, credința în chimia atracției, prejudecățile referitoare la rolurile atribuite bărbaților și femeilor, iluzia sau dorința monogamiei, hârțile mentale ale partenerilor fundamentate pe experiențele familiilor de origine, neputința de a diferenția între sex, dragoste și romantism sunt doar câteva capcane invizibile care pot defecta funcționarea relațiilor de cuplu, de cele mai multe ori încă din fașă.

Se pot vindeca relațiile de cuplu după o aventură extraconjugală?

Cel mai probabil răspunsul depinde în mare măsură de caracteristicile fiecărei relații de cuplu. Există totuși o serie de recomandări în domeniu care ar putea susține și facilita procesul de vindecare după experiența infidelității, însă acestea se particularizează la profilul fiecărei relații de cuplu.

Programările pentru psihoterapie de cuplu și familie se pot efectua la numărul de telefon: 0728.279.848

Acest articol a fost publicat în Articole, Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *