Psihoterapie Psihanalitică de Cuplu și Familie

Cu fundamente conceptuale relaționale și intersubiective

„Cuplul este o unitate fundamentală ale cărei două jumătăți sunt încleștate una de alta…” Simone de Beauvoir

Multe cupluri se întreabă mai tacit, mai zgomotos dacă relația lor va dura, însă o astfel de întrebare poartă pe „umerii” săi alte zeci de întrebări pe care mulți dintre parteneri nu ajung să și le rostească:. Să numim doar câteva: Cât durează dragostea? Trebuie să dureze dragostea sau e doar un mit? Poate să dureze dragostea fără sexualitate? Poate sexualitatea singură să asigure trăinicia unei relații de cuplu în absența intimității? Poate intimitatea să se confunde cu sexul pasional? Poate exista și dura sexul pasional în absența dragostei? Dar în relațiile care au adus sub tutela lor copii, facturi, bunici, oboseală, poate și alți factori greu gestionabili pentru cuplul conjugal?

Instituția mariajului suportă modificări continue cu privire la definirea relației de cuplu și a familiei. Dacă în trecut, Statul și religia reprezentau forțele supreme cu drepturi depline de reglementare a normelor familiale, în societatea modernă acești „giganți” și-au pierdut din ce în ce mai mult forța decizională asupra mini-societății familiale și mai cu seamă asupra modului de „întrebuințare” a sexualității în cuplu.

În prezent, indiferent de rasă, vârstă, culoare politică, religie, statut socio-financiar sau educațional, indiferent de apartenența la gen sau de orice alte criterii născute din gândirea societală, relațiile de cuplu se îndreaptă tot mai hotărât spre criteriul intimității, altfel spus partenerii se așază într-o legătură interpersonală „mânați” de dorința satisfacerii nevoii de apropiere, de siguranță și de căutare a unui sentiment constant de iubire.

Schimbările fundamentale asupra modului în care societate se raportează la sexualitate astăzi și-au pus amprenta atât la nivel individual, cât și de cuplu relativ la practici sexuale, la dorințe, nevoi și fantezii menite astăzi să tranziteze cultura sexuală adultă mai aproape de indicatorul libertății și al consimțământului. Se întâmplă totuși în anumite cazuri ca absența granițelor sau instabilitatea acestora să genereze și să accentueze problematica ambiguității relaționale de cuplu.

Psihoterapia de cuplu se practică de obicei sub forma ședințelor săptămânale de lucru, stabilite de comun acord la o dată și într-un interval anume de timp (de pildă ședințele pot avea durata de 50 de minute în cazul anumitor abordări terapeutice, sau o durată mai lungă în cazul altor tipuri de abordări). De-a lungul procesului terapeutic survin pauzele care presupun intervalele de vacanță sau alte evenimente precizate și stabilite din timp).

De asemenea, contractul terapeutic în cazul abordării psihanalitice nu prevede o durată determinată de timp (sau un număr limitat de ședințe) ci presupune parcurgerea demersului terapeutic și disponibilitatea terapeutului atât timp cât este necesar.

Deschiderea în fața demersului de terapie de cuplu îi poate ajuta pe parteneri

… să-și identifice, înțeleagă și comunice mult mai bine sentimentele (singurătatea în cuplu, furia, vinovăția, dependența etc);

… să-și dezvolte și (re)dobândească o imagine acurată, realistă asupra celuilalt partener și asupra relației;

… să-și sporească atenția cu privire la influențele propriilor sentimente negative asupra gândirii și comportamentului față de celălalt partener;

… să-și conștientizeze și asume decizia relativ la direcția de viitor pe care și-o doresc: să continue relația sau să meargă mai departe pe drumuri separate,

…. să-și integreze într-un mod matur experiențele psihologice și informațiile dobândite pe parcursul terapiei de cuplu.

Programările pentru psihoterapie de cuplu se pot efectua la numărul de telefon: 0728.279.848

„Între un bărbat și o femeie, lucrurile nu merg de la sine…” (Lacan)

Potrivit afirmației psihanalistului W. Bion, un cuplu reprezintă „un grup special mic, de două persoane, care se conectează ca doi străini și aleg să devină intimi în baza nevoilor lor inconștiente.”

Atât nevoile conștiente, cât și cele inconștiente, precum și acordurile tacite ori explicite definesc interacțiunile dintre partenerii de cuplu. Elementele culturale și calitatea de lungă durată a unei relații de cuplu sau a mariajului reprezintă unul dintre cei mai importanți factori determinanți ai alegerii mariajului.

Tiparele instinctive propulsează specia umană spre nevoia de intimitate, siguranță și conectare emoțională, iar atunci când aceste nevoi de proximitate nu sunt satisfăcute, apar manifestări ale patologiei.

Legăturile timpurii de atașament ale copilului mic influențează tiparele de atașament ale adulților, fapt care se răsfrânge cu un efect major asupra vieții de cuplu și asupra stilului de atașament al copiilor partenerilor de cuplu, după cum „prevestea” Bowlby, autorul teoriei atașamentului.

Disfuncții sexuale!

Dificultățile sexuale apărute în cuplu pot avea la bază diferite cauze, printre care regăsim:

lipsa informațiilor cu privire la funcția sexuală, adeseori cunoașterea deficitară fiind cauzată de atitudinea mediului cultural sau familial de proveniență potrivit căreia sexualitatea este un subiect tabu;
blocarea la nivelul dezvoltării psiho-emoționale a unuia sau a ambilor parteneri,
îndepărtarea sau înstrăinarea partenerilor de-a lungul căsniciei;
alte evenimente cu încărcătură emoțională negativă ivite pe parcursul relației de cuplu: conflicte inter sau transgeneraționale, pierderea locului de muncă, stresul financiar, apariția copiilor.
nu fac excepție nici factorii fiziologici precum apariția unor boli, tratamentul medicamentos, înaintarea în vârstă sau instalarea menopauzei/andropauzei, factori care la rândul lor influențează semnificativ dinamica psihosexuală a relației.

De asemenea, trădarea încrederii, infidelitatea, secretele sau natura fanteziilor sexuale sunt alte aspecte de o reală importanță care decid „soarta” dinamicii psihosexuale și a relației de cuplu.

Îmbunătățirea dialogului dintre partenerii de cuplu are cu siguranță o mai mare rată de succes atunci când aceștia se deschid în fața unui proces de autocunoaștere, facilitat eventual de un demers de psihoterapie. În fond, nu trebuie decât să înveți să fii „inginer de șantier” sau „arhitect al propriei minți”, ori poate scafandru și pescar deopotrivă pentru a putea „pescui rechinii” ascunși în forul tău interior. Cu alte cuvinte, să deprinzi capacitatea de a fi legiuitorul propriului sistem de referință pe care să-l poți distinge de valorile și sistemele de referință ale celor sub influența cărora ai crescut, îți asigură succesul spre sentimentul că viața ta îți aparține.

În consecință, întâlnirea dintre două persoane care și-au igienizat în prealabil „debaraua” minții lor poate ocaziona construirea unui spațiu securizat în care procesul continuu al negocierii dintre acestea beneficiază la cote înalte de respectul cuvenit, în virtutea dezvoltării unei intimități mature.

Prăbușirea iluziilor!

Sunt șanse mari ca un demers hotărât și eficient de psihoterapie, fie individuală, fie de cuplu, să-ți umezească ochii în repetate rânduri și să vrei să fugi din calea durerii pe care descoperi că ai înghesuit-o, cu anii, în tine. Poate e bine totuși de știut că ceea ce doare este deziluzionarea, pentru că psihoterapia îți poate „pricinui” dezinvestirea iluziilor cu care te-ai amăgit pe parcursul devenirii tale ca adult și ca partener(ă) de cuplu. Iar asta după ce, apriori, te-au amăgit alții cu iluzii „grase” despre cum trebuie să fie viața în general și viața ta în particular, despre ce și cum trebuie să gândești ca să nu deranjezi sau să nu superi pe nimeni în pofida frustrărilor tale crescânde, despre „rețetele” de succes în căsnicie pornind de la ce trebuie să înduri ca femeie, sau ce „haină” trebuie să îmbraci ca să fii bărbat.

Cu alte cuvinte, așteaptă-te să te doară procesul anevoios de psihoterapie prin care te de-construiești, pentru ca apoi să te re-construiești, dezlipind din „ADN”-ul tău emoțional iluziile prin care societatea te-a învățat drumul sigur spre eșec. À la Carte!

„Textura” viselor!

Natura viselor partenerilor de cuplu evocă informații bogate referitoare la „dansul în tandem” și „muzica pe două voci” specifice relației de cuplu. Astfel, în pofida faptului că tendința, pe o scară largă, a populației este de a ignora visele sau cel mult de a le interpreta prin prisma superstițiilor din folclor, totuși, ele poartă o valoare incontestabilă relativ la înțelegerea mecanismelor minții umane de funcționare individuală și relațională.

Infidelitatea!

Partenerii de cuplu care se confruntă cu problematica infidelității stau dezarmați față în față cu sentimente profunde de dezamăgire, furie, gelozie și pelinul trădării. Decantarea, într-un cadru terapeutic, a informațiilor referitoare la experiențele extraconjugale ale unuia dintre parteneri îi poate ajuta pe ambii parteneri să cunoască și să înțeleagă motivele care au condus relația pe poteca triunghiurilor amoroase.

Într-o relație de cuplu, fiecare partener joacă rolul unui receptor al părților nedorite (inconștiente) ale celuilalt. Într-o căsnicie, fiecare dintre parteneri contribuie cu nevoi, dorințe, atitudini, pulsiuni conștiente și inconștiente. Acele părți (nevoi, dorințe, atitudini) pe care un partener nu le poate accepta la sine, sunt proiectate sau atribuite inconștient celuilalt. Astfel, cu cât partenerii sunt în mai mare conflict cu ei înșiși, cu atât mai mari devin tendințele de a proiecta pe celălalt partener aspectele nedorite sau respinse. În acest sens, iluziile și fantasmele inconștiente împărtășite prind conturul unei suduri puternice care-i ține conectați în suferință și frustrare. Tocmai acest aspect face să le fie imposibil partenerilor să -și explice de ce au intrat în această relație de cuplu și de ce unul dintre ei și-a schimbat „din senin” comportamentul. Până la urmă, esența partenerilor implicați într-o terapie de cuplu constă în capacitatea de a da sens relației lor de cuplu și de a înțelege mecanismele inconștiente de relaționare.

It takes three … pentru a avea o aventură. Infidelitatea își apasă povara nu doar pe umerii persoanei care a „gustat” poțiunea trădării, ci și pe celelalte două persoane implicate în triunghi, producând astfel turbulențe la nivelul dinamicii relației de cuplu. Adeseori, acolo unde nu există disponibilitatea de a reflecta asupra semnificației relației de cuplu, tendința celui trădat este de a se identifica cu statutul de victimă și de a-l acuza pe terțul implicat pentru distrugerea relației sau căsniciei. De reținut, totuși, faptul că experiențele extraconjugale pot apărea ca o nevoie de însuflețire a relației de cuplu.

Infidelitatea poate evoca nevoia unui atribut calitativ emoțional care fie a existat la începutul relației de cuplu dar s-a pierdut pe parcurs, fie nu a existat niciodată între partenerii de cuplu. Locul terțului poate fi ocupat de orice sau oricine. De un amant(ă), de un prieten/amic cu care unul dintre partenerii de cuplu își petrece foarte mult timp, de un părinte sau de un copil spre care își îndreaptă aproape toată atenția unul dintre parteneri, ignorându-l pe celălalt partener) sau chiar de o preocupare profesională devenită pasiune care cere multă investiție de timp și alte resurse. Locul terțului poate fi ocupat inclusiv de consumul excesiv de materiale pornografice, ceea ce face ca investiția erotică în relația de cuplu să scadă dramatic.

Oricare ar fi identitatea sau natura terțului, partenerilor de cuplu le revine sarcina de a investiga și de a da sens nevoii de „viață dublă” a partenerului îndreptat spre experiența infidelității.

Sistemul de referință la care aderă partenerii de cuplu acționează atât intrapsihic, cât și interpersonal. Acesta îi modelează pe parteneri, tot așa cum fiecare dintre parteneri își exercită conștient și inconștient influența asupra propriului sistem de referință și asupra valorilor celuilalt.

Intimitatea!

S-ar putea spune că intimitatea reprezintă „ingredientul cheie” în dezvoltarea matură și echilibrată a relației de cuplu. În pofida faptului că pare aproape imposibil de definit, intimitatea funcționează precum oxigenul de care ambii parteneri au nevoie pentru ca experiența dinamicii de cuplu să fie percepută ca satisfăcătoare atât la nivelul identității relației, cât și la nivel individual. Cu alte cuvinte, metaforic vorbind, intimitatea funcționează precum „prietenia” strânsă dintre cuvintele cântate pe parcursul unei melodii și ansamblul instrumental muzical din fundalul acelei melodii, adică îmbinarea perfectă dintre portativul muzical și versurile melodiei. Acceptând analogia cu o literă albă scrisă pe un fond închis, sau chiar cu developarea unei imagini fotografice în care „distribuția luminii și a umbrei este inversă celei reale”, am putea spune că „prerogativa” intimității constă în procesul de tranzacționare în cadrul fenomenelor interpersonale în care un partener se autodezvăluie prin gânduri, sentimente, vulnerabilități, în vreme ce celălalt își manifestă capacitatea de a accepta, înțelege, valida și de a empatiza. În tandem!

Măsura intimității transpare din reprezentările și interacțiunile repetate ale partenerilor și din modul în care urzesc împreună un covor unic la războiul de țesut, îmbinând pânzele istoricului de viață al fiecărui partener.

Adeseori, partenerii de cuplu confundă intimitatea cu sentimentele romantice și pasiunea sexuală, însă dacă înțelegem intimitatea ca o călătorie continuă, putem susține că aceasta se fundamentează pe experiențe interpersonale satisfăcătoare repetitive trăite într-un spațiu psihoemoțional împărtășit de ambii partenerii. În absența acestui spațiu, partenerii nu reușesc să se cunoască reciproc întrucât distanța dintre ei este pavată cu convingeri personale, prejudecăți, presupuneri, rezultate din influențele inconștiente ale modelelor pe care aceștia le poartă în forul lor interior și care adesea guvernează organizarea vieții și maniera decizională asupra vieții de cuplu.

Specia umană pare a fi programată să caute continuu sentimentul fuziunii, însă își ține la îndemână și antidotul ascuns într-o forță interioară care o propulsează spre căutarea și dobândirea autonomiei.

Părinți sau parteneri?

Vă invit să parcurgeți pentru câteva momente întrebările de mai jos astfel încât să căutați în forul interior răspunsurile care vă sunt familiare dintr-un motiv sau altul.

Ce se întâmplă cu valorile romantice ale partenerilor în era post-romantică în care trăim acum?
Cum privim relațiile monogame?
Ce înseamnă nefericirea în relația de cuplu și cum apare aceasta?
Ce se întâmplă cu aspirațiile idealizante investite în sintagma „Împreună la bine și la rău până când moartea ne va despărți?”
Ce repetăm din modelele parentale în relațiile de cuplu?
Cum se instalează infidelitatea în cuplu și mai ales… cine-i vinovat?
Dupa casatorie … sex sau dragoste?

Cei ce se caută pe dinăuntru și pe dinafară, cei ce se oglindesc în imaginea dinamicii relației de cuplu, cei ce și-au rătăcit identitatea individuală în labirintul misterios al identității de cuplu, cei ce duc lupte și conflicte fie interioare, fie în casa relației de cuplu pe marginea tematicilor tabu ale sexului, sexualității și iubirii… sunt invitați la dialog introspectiv în „meniul” ședințelor de psihoterapie psihanalitică relațională cu specificul tematicilor de cuplu.

Tematici de reflectat…

Frica de feminitate.
Masculinitatea între dominație și vulnerabilitate.
Regulile nescrise ale căsniciei/relației de cuplu.
Dragoste necondiționată dar cu o condiție.
Ritualuri în dragoste.
Rețelele de socializare ofertante și inofensive.
Infidelitatea în cuplu.
Înainte sex, după căsătorie dragoste…?
Cu doamna în pat… sau în societate?
Dorința de control și putere asupra partenerului.
Dilemele avortului.
Ce afacere mai e și romantismul…?
Plăcere versus frustrare.
Unde le este locul copiilor în relația de cuplu?
Frica de intimitate și de angajament.
Erotismul în nuanțele poliamoriei… un fel de fericire.
Singurătatea în cuplu.

relatia de cuplu: oglinda istorica a feminitatii

Cuplu și familie